PIATRA LUNII – 2020 „DECEMBER BLUES”

Tiffany & Co. Blue Book 2018 collection brooch in platinum with an emerald-cut tanzanite of over 27 carats, round and marquise sapphires, over five total carats, and round brilliant diamonds,Tiffany & Co. on Instagram: “From our campaign archives. A shot by @grantcornett from the 2018 Tiffany High Jewelry Collection. #TiffanyHighJewelry. ——— In hopes of…”

2020 „DECEMBER BLUES”
Judecând după filmele populare și serialele de televiziune, decembrie este o perioadă veselă – considerată chiar „cea mai frumoasă” din an, cu sărbători, spectacole, târguri populare și festivități, cadouri, festinuri, petreceri și întâlniri în familie și cu prieteni. Totuși viața reală este rareori așa. Chiar și cei pentru care sezonul nu are nicio semnificație religioasă pot găsi această perioadă a anului greu de suportat. Zilele sunt scurte, este frig, și lumina solară ajunge adesea filtrată de nori groși. În plus, anul acesta, la virozele obișnuite se adaugă și criza sanitară generată de pandemie… Oricum, în special în această perioadă a anului ne putem simți ocazional deprimați, nefericiți sau fără energie, dar este o diferență uriașă între a suferi de depresie, sau de a fi cuprinși de sindromul „feeling blue” (expresia să simți „albastru”, datează de la sfârșitul anilor 1300), pentru care sunt metode și terapii. Deci, ce putem face pentru a depăși tristețea din decembrie?

O metodă (medicală) este terapia cu raze UV, care simulează lumina soarelui. Ea transmite mesaje creierului declanșând eliberarea de serotonină, care printre multe alte funcții, ajută la îmbunătățirea dispoziției și la reducerea anxietății și depresiei. Alte metode sunt ascultarea de blues-uri și alte cântece „de inimă albastră”, copleșind cu armonii, sentimente și emoții melancolice, sau litoterapia, prin care psihicul interacționează pozitiv cu splendoarea fascinantă a cristalelor lunii decembrie, toate albastre… Cum altfel?

http://blog.tjc.co.uk/what-is-the-decembers-birthstone/

Turcoazul și zirconiul sunt socotite pietrele nativilor din decembrie din cele mai vechi timpuri, la care s-a adăugat tanzanitul, acum circa 50 de ani. Culorile lor sunt de la albastru până la violet albăstrui pentru tanzanit, albastru intens până la verde pentru turcoaz, și toate soiurile curcubeului pentru zirconiu. Așadar, se găsește o nuanță potrivită pentru fiecare. Dacă ceea ce căutați este albastru, aici găsiți ce vă trebuie!

TURCOAZ

Van Cleef & Arpels – Oiseaux Amoureux from Couleurs de Paradis 2011. Turquoise, spinels and precious stones https://www.vogue.it/en/vogue-gioiello/news/2012/02/van-cleef-?refresh_ce=#ad-image159937

Turcoazul este o piatră semi-translucidă până la opac, care variază de la albastru la verde și are adesea vene matrice care o străbat (rămășițe ale stâncii în care s-a format). Această piatră este prețuită de milenii. Faraonii Egiptului antic s-au împodobit cu el. Meșterii chinezi l-au sculptat acum mai bine de trei milenii. Se credea că turcoazul posedă multe puteri benefice, precum garantarea sănătății și a norocului. Începând din secolul al XIII-lea, se credea că protejează purtătorul de cădere (în special de pe cal!) și că se va sparge în mai multe bucăți la apropierea dezastrului, prevenind asupra pericolului iminent. Misticii hinduși susțineau că a vedea o turcoază după ce priveai luna nouă, aduce sigur o bogăție fantastică.
Turcoazul a jucat, de asemenea, un rol important în viața nativilor americani. Apașii credeau că turcoazul poate fi găsit urmând un curcubeu până la capăt. De asemenea, că atașarea pietrei la un arc sau la o armă de foc face ca atingerea țintei să fie mai precisă. Alte grupuri etnice de nativi americani ca Pueblo susținea că turcoazul și-a luat culoarea din cer, în timp ce nativii Hopi credeau că piatra este făurită de șopârle care plutesc deasupra pământului.

Turcoazul împodobește chiar și faimoasa mască funerară a faraonului Tutankamon, de acum de 3.000 de ani.

Turcoazele sunt utilizate și în bijuteriile aparținând regalității moderne: Wallis, Ducesă de Windsor (pentru care regele Edward al VIII-lea a renunțat la tronul său), purta un faimos colier cu ametiste și turcoaze creat de Cartier special pentru ea.

Turcoazul este, de asemenea, bijuteria aniversării a 11-a de la căsătorie. În tradiția europeană, darul unui inel turcoaz înseamnă „nu mă uita”. Turcoazul este considerat o comoară națională în Tibet, unde se crede că aduce sănătate, noroc și protecție împotriva răului. Piatra conferă pace celor care o poartă. In Nishapur, Iran , apreciatul turcoaz albastru intens de culoare uniformă este supranumit „ou de robin albastru (măcăleandru)”, „albastru ca cerul” șau „albastru persan”.

ZIRCON

Originile cuvântului au provocat dezbateri aprinse. Unii cercetători cred că provine din cuvântul arab zarkun, care înseamnă „cinabru” sau „roșu”. Alții cred că sursa este cuvântul persan zargun, sau „auriu”. Având în vedere paleta largă de culori pentru această piatră – roșu, portocaliu, galben, maro, verde și albastru – fiecare derivare pare posibilă. Zirconul incolor este cunoscut pentru strălucirile – focurile sale de lumină multicoloră,, care au dus la secole de confuzie cu diamantul. Zirconul natural (nu trebuie confundat cu cubic zirconia!) este de obicei roșu portocaliu până la galben maroniu. Când zirconul natural este tratat termic, pietrele rezultate pot fi incolore, galbene, verzi, negre sau albastre. Cristalele zirconului sunt transparente până la translucide și au un luciu diamantin.

În religia hindusă, el alternează cu granatul hessonit ca una dintre cele nouă pietre prețioase ale navaratnei. Atunci când sunt purtate împreună, aceste nouă pietre prețioase îl protejează pe purtător și îi aduc bogăție, înțelepciune și sănătate. Britanicii epocii victoriene aveau o afecțiune profundă pentru zirconul albastru. Exemplare fine pot fi găsite la bijuteriile cu pietre mari ornamentate în inele și broșe, în special în anii 1800.

Blue zircon and diamond stylised sunburst cluster mounted in silver and gold, circa 1890, www.christies.com

Zirconul era cunoscut în antichitate cu numele de hiacint (zambilă) și folosit pentru vindecare. Avea reputația că vindecă nebunia, că te face rezistent la tentații și întărește intelectul. Zirconul mai era folosit pentru a proteja împotriva jafului, a fulgerului, a vătămării corporale și a bolilor.

Zirconul stimulează ficatul și ameliorează durerea într-un mod blând. Ușurează durerile menstruale, este benefic pentru sciatică, insomnie, oase, mușchi, și vertij. Zirconul ajută la echilibrarea glandelor și la susținerea suprarenalelor la muncă grea sau stres. Este util în eliminarea toxinelor din organism putând fi utilizat ca suport pentru renunțarea la cofeină, tutun sau alte substanțe adictive. Această piatră alungă coșmarurile și terorile nocturne, încurajează un somn odihnitor și întărește inima. Scade febra și este o pavăză împotriva bolilor contagioase.
Zirconul variază de la 6 la 7,5 pe scara de duritate Mohs. Este tratat termic pentru a produce nuanțe albastre și incolore. Piatra este în general stabilă atunci când este expusă la lumină, dar unele pietre tratate termic pot reveni la culorile lor originale (de obicei maro deschis) după expunere prelungită la lumină puternică.

TANZANIT

Tanzanitul este nou venit în lumea cristalelor colorate și una dintre cele mai incitante descoperiri de pietre prețioase din secolul al XX-lea. Pietrele albastre au fost identificate mai întâi ca mineral zoisit în 1962, iar în 1967 un trib Masai a dat peste un grup de cristale violet-albastru intens, extrem de transparente, în Merelani, în nordul Tanzaniei. Numele a fost dat în onoarea țării de origine și singurul loc de pe glob de unde se poate extrage). La nord de minele Merelani se înalță pantele acoperite de zăpadă ale Muntelui Kilimanjaro.

FD Gallery | A Pair of Tanzanite and White Gold Ear Pendants, by Hemmerle (fd-gallery.com)

Piatra este descrisă adesea cu termenul „catifelat”, datorită culorii sale profunde și gingașe, care variază de la albastru bogat la violet pur, albastrul fiind considerat mai valoros.
Tiffany & Co. a intuit că tanzanitul va fi genera un interes internațional și a devenit principalul său distribuitor, și în 1968 a lansat o campanie publicitară majoră de promovare. Prin culorile sale vii, claritatea ridicată și potențialul pentru pietre mari fațetate, tanzanitul a devenit rapid o senzație. Astăzi el nu este doar o piatră de naștere a nativilor lunii decembrie, ci și bijuteria pentru cea de-a 24-a aniversare a nunții.

Se montează foarte bine în cercei sau pandantive. Nefiind recomandat pentru purtarea zilnică, cu protecție și îngrijire adecvate, tanzanitul poate fi o bijuterie spectaculoasă, pentru ocazii speciale. Tanzanitul a devenit una dintre cele mai populare pietre prețioase de pe piață, după „cele patru mari”, diamante, rubine, safire și smaralde.

Această piatră, cu duritatea de la 6 la 7 pe scara Mohs, este rezistentă la efectele căldurii normale, luminii și substanțelor chimice obișnuite. Totuși, se poate sparge dacă este expusă la temperaturi foarte ridicate sau la schimbări bruște de temperatură și se degradează ușor. Poate fi atacată de acizii clorhidric și fluorhidric.

Tanzanitul își schimbă culorile atunci când este privit din direcții diferite. S-a spus că această schimbare a culorilor facilitează creșterea conștiinței, că ajută la realizarea propriilor idei și transformă impulsurile distructive în idei constructive. Cei care o poartă vor deveni conștienți de chemarea lor. Este o piatră pentru ființele foarte dezvoltate care nu și-au cunoscut încă puterea și își închid cu frică inimile. Purtarea tanzanitului generează încredere și deschide treptat calea pentru posibilități suplimentare. La nivelul conștiinței secundare, ne ajută să ne împăcăm mai bine cu noi înșine.

Am selectat câteva link-uri pentru alinarea și/sau trăirea mai intensă a senzației de blues, după cum preferați!

Muzica


⦁ Nicu Alifantis – Decembre https://www.youtube.com/watch?v=gSJcZI6LG1Y
⦁ Duke Ellington December blues https://www.youtube.com/watch?v=W-53BRXXdDM
⦁ Daniel Johnston – December Blues https://www.youtube.com/watch?v=sevfWlA6rnI
⦁ Duke Ellington Trio – December Blue https://www.youtube.com/watch?v=zia5JwSyRIs
⦁ Le Dominiki December Blues · https://www.youtube.com/watch?v=ilSx4KqhzUU
⦁ Trickbaby- December blues https://www.youtube.com/watch?v=kEGXhIpe54g
⦁ Philippe Berthelot December blues https://www.youtube.com/watch?v=W2LJwGV2l2M
⦁ Daniel Johnston & The Rhythm Rats ~ December Blues https://www.youtube.com/watch?v=66OQ6c9qK1Q
December Blues by ⦁ Tom Deger and DarkHorse https://darkhorseband.bandcamp.com/track/december-blues

Blog-uri, info

⦁ 7 ways to beat the December blues https://www.1life.co.za/blog/beat-december-blues
https://www.amazon.com/December-Blues-Nora-North-Mystery/dp/1544170947
https://www.wattpad.com/story/7867073-december-blues

Acum, după atâta albastru, puțin roz, diamantul „Spiritul trandafirului”(în engleză: Spirit of the Rose).
https://news.yahoo.com/pink-diamond-sells-over-26-151139337.html

Cel mai mare diamant roz din lume, cunoscut ca „Spiritul trandafirului”, a fost scos la licitație în capitala Elveției, Geneva, pe 11 noiembrie 2020. Diamantul de 14,83 carate estimat între 23 și 38 milioane USD a fost vândut cu 26 milioane USD pe 12 noiembrie. Fundația Gemologică Americană a certificat piatra prețioasă ca extrem de rară. Diamantul de formă ovaăl provine dintr-o gemă clară de 27,85 carate, descoperită în 2017 din mina Ebelyakh din nord-estul Rusiei, singurul loc din lume unde sunt diamante roz. Interesant este că bijuteria a fost numită după legendarul dans rusesc „The Spirit of the Rose” interpretat de Baletele Ruse, pe care îl puteți vedea la

Spiritul Trandafirului este un balet scurt. Este vorba despre o tânără fată care visează să danseze cu spiritul unui trandafir, suvenir de la primul ei bal. Jean-Louis Vaudoyer a scris povestea pentru balet, după un poem de Théophile Gautier. Coregrafia este semnată de Michel Fokine. Muzica este orchestrația lui Hector Berlioz din 1841 a muzicii de pian compusă de Carl Maria von Weber, cu titlul „Aufforderung zum Tanz” – Invitație la dans. Léon Bakst a conceput decorurile și costumele originale.

Cele bune,
SMP

Pentru final, două poze ale unor actrițe celebre, care poartă creații splendide cu pietrele lunii decembrie, turcoaze și tanzanit.

Fotografiată de Peter Lindbergh, Sarah Jessica Parker poartă colierul Namunyak cu un tanzanit de 423,56 carate licitat de Kat Florence. Toate încasările au fost donate de pentru a construi o școală în Nepal. http://www.thejewelleryeditor.com/jewellery/article/50-years-tanzanite-ultimate-blue-gem/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s