VERDURA-Viaţa şi opera unui artist bijutier (XX).

VERDURA-Viaţa şi opera unui artist bijutier.

Într-o singură chestiune erau de acord toţi aceşti diletanţi: printre ei, literatul era Fulco. Spiritul său ireverenţios, fluenţa lingvistică, şi o memorie excepţională, deopotrivă auditivă şi vizuală, îi dădeau dreptul în discuţii la ultimul cuvânt.

Pierre Louys

Gustul său pentru literatura franceză a înlocuit anglofilia din copilărie, iar Fulco a devenit un colecţionar avid al operelor lui Pierre Louys şi Apollinaire. Era fascinat de complexitatea versurilor lui Paul Valery, de metodele subtile de analiză ale lui Leonardo da Vinci, şi de Renaşterea italiană. Printr-o curioasă coincidenţă genealogică, Valery s-a dovedit a fi rudă îndepărtată cu Fulco; soţia sa Julie, precum Emma, bunica vitregă a lui Fulco, erau rude cu Berthe Morisot.

Spre deosebire de Lampedusa şi fraţii Piccolo, Fulco a evoluat şi în afara atmosferei încinse din clica lor. O figură fascinantă (notă: cu care ne-am mai întâlni, şi o vom mai face în cadrul acestui blog!) a fost presupusul asasin al lui Rasputin, prinţul Felix Youssoupov, care a vizitat în câteva rânduri Sicilia, împreună cu soţia sa Irene. Pe vremea când era burlac, prinţului îi plăcea să poarte geme din nepreţuita colecţie a mamei sale (notă: şi rochiile din garderoba ei), care includea câteva bijuterii ale Coroanei franceze; după căsătorie, a considerat mai potrivit să-şi împodobească soţia cu ele.

Prinţesa Irene cultiva o eleganţă exotică: adesea purta un turban, şi un singur cercel cu o perlă enormă. Când Fulco a întrebat-o despre originea ei, prinţesa i-a răspuns aerian că era perla dispărută demult pe gâtul Cleopatrei, băută într-o cupă cu oţet în cinstea lui Marc Antoniu. Adevărul, însă, era la fel de impresionant: aceasta era faimoasa „Pellegrina”, dăruită de Filip IV al Spaniei fiicei sale, Maria Theresa, cu ocazia căsătoriei din 1659 cu regele Louis XIV al Franţei.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s