Inele : dragoste, căsătorie, prietenie (I).
GRECIA
Cele mai vechi inele , întrebuinţate ca simboluri ale dragostei, provin din Grecia unde, deşi obiceiul de a oferi inele de căsătorie nu pare să fi fost adoptat, au existat diverse tipuri de inele de dragoste.
Unele dintre acestea poartă în relief simbolul nodului lui Herakles (Hercule), făcând aluzie la legarea hainelor mirelui şi miresei, în cadrul ceremonialului de căsătorie; altele îl înfăţişează pe Eros cu-sau fără-mama sa, Afrodita, zeiţa dragostei. De asemeni, inele care o prezintă pe Penelope, aşteptând răbdătoare întoarcerea soţului ei, Odysseus, sunt un omagiu adus unei soţii credincioase.
Un inel din argint, cu o inscripţie din aur, în relief, tradusă „Iubita Simmia”, este un exemplu timpuriu de folosire a inelului pentru a transmite un mesaj de dragoste şi admiraţie, din partea unui bărbat către o femeie.