
Coroana reginei Maria. Alba Iulia, 1922.
Cf. op. cit.
A fost purtată la încoronarea omagială de la Alba Iulia (octombrie 1922), în cinstea înfăptuirii Unirii tuturor românilor-1 Decembrie 1918.
A fost executată de casa de bijuterii „Falize” din Paris, după desenele pictorului C. Petrescu, inspirate de coroanele voievozilor români zugrăviţi la Curtea de Argeş. Are braţele evazate şi terminate în crini heraldici, în stilul coroanelor imperiale bizantine.
Pe banda inferioară sînt fixate, în şatoane de diferite forme, peruzele şi alte pietre preţioase. Lateral este suspendat câte un pandantiv compus dintr-un disc circular bombat, cu motive geometrice gravate sau în relief, de care sînt prinse cîte cinci şiraguri de boabe de grîu, terminate cu mici cruciuliţe gamate.
A fost lucrată prin turnare, gravare, şi cizelare. Artă modernă în „stil 1900”; executată în 1920-1922.
Înălţime-18,00 cm.

Diametru maxim-22,50 cm.
Diametru la bază-17,50 c.
Greutate-1854,00 grame.
Este expusă în camera Tezaurului, la Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, unde am şi văzut-o.
O copie din argint aurit este expusă la casa „Falize”, Paris.